Fundația Alfa pentru Sănătate și Educație lansează un nou program de burse pentru studenții de la Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie din cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești

Fundația Alfa pentru Sănătate și Educație lansează un nou program de burse pentru studenții de la Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie din cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești

Sprijin financiar pentru studenții cu venituri reduse și promovarea excelenței academice în domeniul petrolului și petrochimiei

București, 10 octombrie 2024Fundația Alfa pentru Sănătate și Educație anunță lansarea programului de burse de studiu pentru studenții Facultății de Tehnologia Petrolului și Petrochimie din cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești. Acest parteneriat își propune să sprijine excelența academică și să ofere sprijin financiar studenților cu venituri reduse, contribuind astfel la formarea viitoarei generații de specialiști în domeniul petrolului și petrochimiei.

Programul Bursele ALFA este unul dintre cele mai importante inițiative ale Fundației Alfa. Obiectivul principal al programului este susținerea tinerilor talentați și dedicați, ajutându-i astfel să își atingă potențialul de care dau deja dovadă. Colaborărilor de succes cu Academia Română și Fundația Regală Margareta a României se adaugă astăzi și cea cu Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie din cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești. Prin parteneriatul încheiat de Fundația Alfa și Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie sunt oferite burse de excelență studenților merituoși, dar și burse sociale, destinate tinerilor cu o situație socială dificilă. Fundația contribuie astfel la formarea unei noi generații de specialiști, pregătită să facă față provocărilor profesionale într-un domeniu esențial pentru România.

Fundația Alfa oferă 10 burse de studiu pentru anul universitar 2024-2025, împărțite după cum urmează:

  • 7 burse sociale, în valoare de 3.500 lei fiecare, destinate studenților cu venituri mici din anii I-IV.
  • 3 burse de excelență, în valoare de 8.500 lei fiecare, care vor fi acordate la finalul anului universitar studenților din anii I-III, câte una pentru fiecare an de studiu, pe baza clasamentului mediilor.

„Nu putem aștepta de la societate și de la sistemul de învățământ să ne dea cei mai buni specialiști, fără a face nimic pentru pregătirea lor, când încă sunt pe băncile facultăților,” a declarat dl. Mihai Măcelaru, Președintele Fundației Alfa pentru Sănătate și Educație. „Doar prin implicare directă în pregătirea lor, oricare ar fi domeniul în care vor activa, putem să ne asigurăm că angajații de mâine vor fi de cea mai bună calitate profesională și umană. Fundația Alfa îndeplinește astfel o misiune de utilitate publică, iar parteneriatele încheiate sunt cele mai bune argumente pentru această afirmație.”

Conf. univ. dr. ing. Alin Diniță, Rectorul Universității Petrol-Gaze din Ploiești, a declarat: „Interacțiunea dintre societate la modul general și universitate este esențială pentru dezvoltarea durabilă a unei comunității și pentru pregătirea viitorilor profesioniști. Această colaborare permite universităților să alinieze programele educaționale cu nevoile și cerințele actuale ale societății, asigurând astfel că absolvenții dispun de competențele profesionale și sociale adecvate prezentului și viitorului. Prin parteneriate strategice, așa cum este cel dintre Fundația Alfa și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești,  se creează un ecosistem dinamic în care atât studenții, cât și comunitatea pot colabora și inova.”

Șef lucr. univ. dr. ing. Cristina Dușescu–Vasile, Decanul Facultății de Tehnologia Petrolului și Petrochimie, a subliniat importanța colaborării: Construirea unei cariere profesionale și performanța în profesie încep din prima zi de studenție. Profesorii, mentorii, angajatorii și organismele profesionale sunt întotdeauna partenerii studenților în călătoria lor spre desăvârșire ca profesioniști. Împreună cu partenerii noștri, ne străduim să creăm cele mai bune premise pentru creșterea personală și profesională a studenților, viitori specialiști cu pregătire cât mai completă.”

Fundația Alfa pentru Sănătate și Educație sprijină dezvoltarea infrastructurii și serviciilor în domeniile educației și sănătății. Programele fundației includ „Bursele ALFA pentru Excelență în Cercetare” alături de Academia Română și „Bursele și Școala de Vară ALFA” desfășurată cu Fundația Regală Margareta a României. Fundația continuă să fie dedicată misiunii de a susține tinerii în parcursul lor educațional, oferindu-le oportunități de dezvoltare personală și profesională.