Semnarea acordului de parteneriat între Academia Română și Fundația Alfa pentru Sănătate și Educație
Academia Română și Fundația Alfa pentru Sănătate și Educație vor semna luni, 11 noiembrie 2024, acordul de parteneriat care stabilește cadrul de acordare a Premiului „Prof. Alexandru Avram“ și a Burselor ALFA pentru excelență în cercetare.
Acordul va fi semnat de acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, și de Mihai Măcelaru, președinte al Fundației Alfa. Evenimentul va avea loc în Clubul academicienilor din Calea Victoriei 125, începând cu ora 15:00.
Premiului „Prof. Alexandru Avram“ este acordat pentru excelență științifică în domeniul științelor istorice, arheologiei și epigrafiei. Bursele „acad. Șerban Papacostea“ și „prof. univ. dr. Lazăr Vlăsceanu“ pentru excelență în cercetare au ca scop contribuția la creșterea prestigiului public al activității de cercetare.